1-8

XIX seculu : I banditi è a vindetta

U dicennovèsimu sèculu fù propiu u sèculu di i banditi è di a vindetta. Dopu à l’èpica di a Ghjustizia Paulina, a Còrsica, sott’à a à duminazione francese cunnosce un’èpica di puvertà, d’esiliu è d’anarchìa, induv’è a sola lege per regulà a vità paisana, fù quella di a vindetta.

Assai cudificata, a vindetta hè stata quantuque una tradizione feroce chì facìa per esempiu, in u 1848, più di 220 morti. Luntana da a visione rumantica racolta da parechji autori francesi cum’è Maupassant o Mérimée, ghjera una strage tremenda chì straziava tante famiglie, tanti paesi è po a Corsica sana.

Tandu, s’hè sviluppatu un antru fenòmenu ligatu à quellu di a vindetta : a splusione di u nùmaru di i banditi. Culpèvuli d’un assasiniu, dettu d’onore, i banditi sò omi chì anu schisatu a lege piattèndusi ind’è a machja, ch’elli chjamanu u « palazzu verde ». I più famosi funu Gallochju, Bellacoscia, Sapda, Romanetti, Zampaglinu… Certì trà elli adunìanu truppe chì s’assumigliàvanu à vere armate, cum’è in L’Isulacciu di Fiumorbu à a fine di u sèculu.

Per via di quella situazione, u guvernu francese avìa da urganizà un’operazione militare maiò, in u 1931, fendu un veru sbarcamentu, aduprendu avviò è carri d’assaltu per disarmà a Còrsica di tandu.

XIX – XX seculi : A Strada di l’esiliu

Sott’à a a Terza Repùblica, a Còrsica s’impuverìa assai. Ùn prufittendu micca di u sviluppu ch’ella pudìa cunnisce l’Europa occidentale di tandu, a giuventù corsa fù ubligata à andàssine fora di l’ìsula. I paesi si sò propiu viutati, a civilizazione agropasturale millenaria principiò à sparì di colpu.
Parechji Corsi truvàvanu impieghi in a funzione pùblica, à u serviziu di sta nova repùblica chì si duvìa impone ancu pè ‘ssu cuntinente. Cusì chì assai diventonu stitutori o pulizzeri, agenti di a dugana o militari, fattori o rispunsèvuli in l’amministrazione.
Una mansa di i nostri antenati sò partuti versu e culunie, in Àfrica, in u Maghrebbu o in Induscina, è ancu in Àmerica. Anu participatu à l’amministrazione culuniale, a Còrsica essendu vista cum’è una riserva di ghjente per l’inquadramentu di l’espensione culuniale.